Vama Veche (reloaded)
Wooosh, woooosh... Woooosh, wooooosh... Woooosh, woooosh. Și briza. Atât. Fără muzică, fără vânzători ambulanți (pe cel care vindea zmeură l-am inclus în peisaj că mi-a plăcut de el). A, și un Mojito.
A fost (din nou) același sat de la malul mării, cu liniștea somnoroasă și toropită a zilelor și vârtejul perpetuu al nopților. Aceeași Vamă, aceeași libertate. Aceiași hipsteri, aceleași fițe, aceeași mizerie (dacă ții neapărat să o vezi), aceeași distracție nebună și iresponsabilă, aceleași prețuri usturătoare și același feeling de laissez faire. Poate că acum 2 ani eram într-o fază rebelă. Acum nu mai sunt (cel puțin așa cred eu), dar tot îmi place. Se pare că am eșuat în maturizare :)
Am ajuns sâmbătă dimineața, după un drum de 6 ore și jumătate cu mașina (timp în care am dormit o oră). Cazare pauză, că numai de la 4 era disponibil. Deci, să stăm pe plajă, la prăjit și să bem cocktailuri (mai știu și altele în afară de Mojito, dar ăla îmi place mie cel mai mult). Nu-mi permit să stau la soare la amiază, pentru că nu vreau să mor în chinuri groaznice, deci, 8 fiind, am căutat locuri până ni s-au lungit urechile. Am găsit în final niște cvasișezlonguri ce aduceau a sicrie (copârșeu în graiul de la noi de acasă) incomode ca naiba. Dar na, sâmbăta după 11 ce pretenții să mai emiți... Am stat la woosh, woosh nici nu mai știu câte ore. Nu m-am obosit să mă deplasez până la apă.
Zăcând eu așa pe șezlong, priveam peisajul uman. În fața mea, două grupuri. Vreo 3-4 tipi la 20 și ceva și o tipă, pe prosoape, dormeau, îmbrăcați. Aparent, seara de vineri fusese cruntă. Se trezeau la câteva ore și își aduceau aminte că niciunul n-are telefon, mai rugau pe cineva din preajmă să le împrumute câte unul și își sunau prietenii care dormeau și nu răspundeau. După care fumau câte o țigară și se culcau la loc. Niciun stres. Lângă ei, pe șezlonguri, corporatiștii de 30 și ceva de ani. Ele într-un grup, ei în alt grup, deși erau cupluri. Tipii nici nu prea stăteau pe acolo, erau mai mult în apă și pe la baruri. Ele povesteau...non stop. Câteodată nici nu auzeam marea. Și aș fi tolerat subiecte ca de exemplu copiii, sau make-up, sau țoale, cărți (God forbid), hell, aș fi tolerat și rețete. Dar vorbeau despre joburile lor, în corporații și bănci. Și nici ele nu se ascultau una pe cealaltă, pentru că atunci când începea câte una să torăie câte un sfert de oră despre stresul de la lucru și șeful incompetent și colegele care îi fac mizerii, restul priveau în zare. N-am prea înțeles lumea pe care o reprezentau, dar m-a întristat. Mă rog, toată observația asta minuțioasă a durat vreo 5 minute, după care mi-am revenit rapid și mi-am mai luat un Mojito.
Sar peste cazări (în sfârșit am găsit ceva ok), mese și alte aspecte boring. Pe la 11 și ceva seara, am ajuns în Stuf, unde arăta așa. Mie îmi place în Stuf so and so. Mă refer la muzică. Adică da, încă pun Rammstein, dar după aia pun Bon Jovi, ceea ce nu mă mai unge așa de tare la corazon. În principiu e ok, ai loc să zburzi pe plajă, poți să te îmbraci cam cum te trăznește și, ca peste tot în Vamă, nimeni nu se uită lung la tine. Ce am observat eu? Nu se mai poartă frezele cu păr lung într-o parte a capului și ras în partea cealaltă la hipsterițe, în schimb se poartă bărbile la hipsteri, dar nu așa, ci unele de îi fac de rușine pe cei de la ZZ Top. Și ce se ascultă în Stuf la titulatura de exotic? Muzică rusească. Nah, asta era nou față de acum 2 ani. Și ce am mai văzut interesant? Au încercat unii să facă un foc cu o umbrelă de stuf, dar s-a profilat în zare televiziunea și și-au revenit. Durerea mea în seara aceea a fost că în Expirat ( unde îmi place mai mult) nu că nu m-am putut apropia de bar, dar nu am ajuns nici măcar pe aleea din față. Era atât de multă lume pe la 2 noaptea că te descuraja. Muzica superfaină, dar nu prea îmi venea să dansez așa, nenorganizat.
Ziua de duminică a început cu o altă căutare interminabilă de plaje și s-a scurs tot în ritmul de woosh woosh al valurilor și al brizei, cu nisip pe piele și gust de mentă și lime. Am făcut o baie, dar nu pot să zic că a fost o experiență reușită, pentru că de la bolovanii luați peste glezne și până la valurile care îmi treceau peste cap și prin nas, nu am prea reușit să mă relaxez (măcar eu nu m-am pocnit de stânci îmbrăcată în costumul Evei, cum am auzit că au pățit altele). Masă, restaurant (terasă frumoasă ce-i drept) blah blah și apoi...țeapă. Lumea se cam dusese pe acasă. Expirat, gol și deprimant (Mojito still good), Amphora, gol, Goblin, gol, Stuf, na, aici erau câțiva. Seara se arăta deci lipsită de potențial, așa că din 8, am rămas 4. Unii însă au insistat să vadă potențialul serii și până la urmă l-au identificat. Pe mine m-au pierdut pe drum, când am auzit de răsărit văzut din mare, pentru că la răsărit plănuiam să dorm. Când am plecat eu din Stuf, erau în desfășurare două trenulețe dansante pe o melodie destul de cretinică și cei care nu erau în trenuleț, dansau și chiuiau fiecare cum putea. Dar era destul de târziu, așa că e scuzabil.
Luni m-am dus pe plajă când am avut eu chef, respectiv la 12. Noroc că nu mai era lume, că altfel nu aveam unde să stau. Atunci am făcut poza cu Mojito și marea și, dat fiind stratul de alge, am refuzat să fac baie. Spre seară, am mers la cherhana, unde mâncarea e bună, chiar dacă lookul nu e, dar nu am vrut să mânânc, ci să văd ușa, locul din Vamă care îmi place cel mai mult.
Nu știu ce percutează restul lumii când vede imaginea asta. E o ușă, la
cherhana, în capătul unor scări ce urcă de pe plaja pe care domiciliază
nudiștii la corturi. În loc de pereți, are stuf în stânga și în
dreapta. Acum 2 ani nu avea nici sticlă. Habar nu am ce au vrut să
exprime când au pus-o acolo (aș paria pe o ironie la adresa common
sense-ului în încercarea de a separa plaja de nudiști prin pereți
inexistenți). Pentru mine nu reprezintă asta. Pentru mine e chintesența
spiritului liber pe care l-am perceput în Vamă: nu trebuie să explic, să
motivez, să justific. Ușa aceea e acolo (ca o ironie sau nu) pentru că
e.Vama (pentru mine) e faină pur și simplu, fără explicații. Atât. Ca
și sunetul valurilor și al brizei, ca și libertatea de a dansa oriunde.
Nu mă prea omor eu cu marea. După 3-4 zile, mor de plictiseală dacă nu plec pe undeva. Am văzut destule mări ca să pricep că ceea ce avem noi e mic și cam penibil pe lângă peisajele altora. Și simt și eu că nisipul nu e foarte fin și văd că nu e curat și că marea aduce a salată de alge (bleah). Dar mie tot îmi place. De ce? Pentru că în Expirat fac cel mai senzațional Mojito pe care l-am băut în România. Pentru că mănânc numai chestii din mare cât stau acolo (deși uneori regret). Pentru că pot să mă îmbrac oricât de funky am eu chef, că sigur vor fi alții mai funky decât mine. Și mai ales, pentru că în fiecare seară (de preferință în weekend, că în rest nu prea e lume și nu am cu cine) sunt liberă să dansez fără privirile stupide și enervante din cluburile de la mine din oraș. Na, de-aia îmi place în Vamă.
