Zen
La jumătate de oră de mers cu mașina din Sibiu, după un drum cu serpentine și văi de plai mioritic în adevăratul sens al cuvântului (deși, în ultima vreme au apărut cam multe hoteluri pentru gustul meu) parchezi mașina pe ultimul loc înspre buza pădurii și o iei la picior. După vreo 50 de metri, se face o cărare la dreapta, marcată cu cruce. Dacă pășești pe ea, ești în altă lume. Am avut nevoie de vreo câteva drumuri ca să îmi dau seama, că, pe cărăruia asta, de fapt, mergi în paralel cu drumul forestier aflat 5 metri mai sus. Cu toate astea, zgomotele motoarelor sunt estompate de pădure. Treci prin apa pâraielor ce susură din munte. Traversezi pe pietre (și uneori pe trunchiuri de copac) un pârâu mai mare. Din luminișuri, vezi că drumul te duce tot mai sus. Inti în poiană urcând pieptiș, cu grohotișul de pe pantă alunecându-ți de sub tălpile bocancilor. Te odihnești în poiană, lângă stâncile prăvălite printre ierburi sau în mijloc, acolo unde sunt marcajele. Ap