Vama Veche

-
A fost o dată un sat mic, pe plaja Mării Negre, cu un renume și un suflet mare. În România vei găsi azi o tonă de oameni dispuși să apere Vama de azi (cum o știu eu) și o tonă dispuși să îi ia de guler și să o condamne. Sincer, nu mă interesează disputele. Amestecul de rustic, fiță, hipstereală și balamuc a fost fix pe gustul meu. De felul meu, sunt o persoană comodă. Am fost cu cortul doar la munte, niciodată la mare. Nu mă dau în vânt după muzica folk sau cântatul la chitară. Și nu am fost niciodată în Vama Veche până în 2012.

În Vamă, eu am găsit libertatea pe care niciodată nu am putut să o găsesc în jurul meu. Întotdeauna am simțit, atunci când plecam din țară, că oamenii te judecă mult mai puțin decât aici, că se uită la tine mai puțin, că te  analizează mai puțin și, în general, sunt mai destupați. Mi-era ciudă că nu găsesc acest lucru și mai aproape și mi-era ciudă pe oamenii din jurul meu că erau incapabili să se detașeze. N-o să mă lansez în elucubrații despre gura lumii și tradiții și din astea. Ideea de bază e că nu mi-a plăcut niciodată sentimentul că sunt analizată, privită. Libertatea asta a fost primul lucru care mi-a plăcut în Vamă.

În Vamă am băut Mojito pe post de cafeaua de dimineață, am dansat pe plajă și pe masă într-un loc în care toată lumea făcea chestia asta și nimeni nu te privea urât decât dacă îi ocupai locul (pe masă). În Vamă am văzut fete ce se sărutau și apoi dansau până picau din picioare și a trebuit să mă feresc din calea celor care făceau pogo. În Vamă am auzit Rammstein pe plajă și, deși nu puneau decât piesa cea mai comercială, am fost în al nouălea cer. În Vamă am văzut un tip care, ajuns pe plajă, și-a smuls efectiv hainele de pe el și apoi a luat-o la fugă prin apă, gol pușcă și râzând cu gura până la urechi. În Vamă am văzut hipsteri ce dansau pe muzica de la căști, în timp ce tot restul plajei dansa pe o altă melodie.

Bine, tot în Vamă am plătit prea mult pentru niște cazări nașpa (și în general am plătit prea mult), a trebuit să mă feresc de de-aștia puși pe scandal și m-am mai împiedicat de câte o mizerie de pe plajă . Dar până la urmă, locul acela rămâne sinonim cu libertatea, cel puțin în mintea mea.

Când am fost pentru prima dată în Vamă, eram într-o etapă a vieții mele când trebuia să mă revolt, pentru că mă simțeam prea sufocată din toată părțile. Acum, mi-a trecut. Oare ceea ce voi vedea peste câteva zile îmi va inspira același sentiment al libertății?

Popular posts from this blog

Solenoid, a patra dimensiune

-
Image
în curs de apariție în Euphorion                 Recent, editura Humanitas a anunțat publicarea celei de-a doua ediții a romanului Solenoid al lui Mircea Cărtărescu, eveniment ce survine la șase luni de la publicarea primei ediții. Chiar și acest fapt în sine iese cumva din cutumele lumii editoriale românești, întrucât publicarea celei de-a doua ediții a unui roman la atât de scurt timp față de prima dezvăluie cel puțin o cifră de vânzări mult peste medie. Dincolo de cifrele de vânzări și dincolo de campania de marketing, Solenoid este o carte infinit surprinzătoare. Este o carte care până la urmă se citește ușor, în ciuda faptului că ulterior e extrem de greu să o relatezi. E un volum, unic în literatură română, radical diferit de absolut tot ce s-a scris în ultimii ani, diferit și față de ceea ce a scris Mircea că Cărtărescu anterior. În același timp, deși sfidează evident limitele realității și funcționării umane logice, e neașteptat de ancorat în realitatea contempor
Read more

Scented memories 4- Eviscerate

-
Image
This is a nightmare turned dream of freedom. It smells of heat. photocredit: Caroline Jamhour I stare at my hands. They are small and white and underneath the pale skin I can see the shape of the blue and purple veins. My hands have long red nails which cut into my flesh when I touch it. Around the nails, my skin is constantly shredding, sick of life, just as I am.When I tear it away, red pearls of blood bloom. I stretch them on my white hands. With my right hand, reshaped by writing callouses, I grab the knife. The cold steel of the handle relaxes my tired and feverish skin. I think how the cool blade could put out the fires I constantly carry with me. Yet, they are too many, too hot for a single steel knife. My fires would be more alive. Slowly, I point the tip of the knife to my belly. I delay slicing in, but not for too long. First I feel the cold, then the pain and in the end, the blade. I cut into my own body. The pain is atrocious,  it chokes me and fills up
Read more

Provence

-
Image
Am fost o dată într-un tărâm de poveste, ce mirosea a lavandă (dar nu ca dulapul cu vechituri, cum zice K, ci proaspăt și viu) și mă făcea să cred că sunt într-un desen animat clasic al lui Disney. Știu că sună cheesy, dar feelingul e real și cât am stat acolo, exact așa m-am simțit. Nicăieri în lumea asta nu am simțit atâta pace și împăcare. Pentru mine, locurile au un miros sau un feeling anume. Fiecare părticică din lume care mi-a rămas în vreun fel în minte miroase cumva sau îmi stârnește o stare. Provence miroase a lavandă. Când am ajuns eu acolo, culesul lavandei se încheiase deja. Am ales drumul mai pitoresc și am mers pe dealuri cu șosea îngustă și serpentine la tot pasul. După o curbă, când drumul începuse să mai coboare, am văzut pentru prima dată un câmp de lavandă, sălbăticită ce-i drept, și am coborât geamul mașinii. Mirosul dulceag mi-a invadat mai mult decât nările, mi-a ajuns până în suflet, aducând cu el o pace imensă. În clipa aceea am înțeles de ce toată lumea
Read more