Heterocosmul 4.0 şi G.R.R Martin
apărut în Euphorion, nr.1/2019, ISSN 1222-3212
5 volume (din 7 preconizate), 8 serii de film. 24 de personaje din a căror perspectivă e povestită acțiunea. 7 familii nobile (unele integral eliminate). 335 de personaje ucise, 97 doar în volumul 3. Un film ce a devansat acțiunea cărții. Zeci de milioane de fani. Un heterocosm construit parțial de carte, parțial de film, cu părți lipsă, pe care publicul le completează cu propriile teorii, preluate de autor și de producătorii serialului și puse în poveste. E un fenomen ce depășește cartea ca obiect și serialul TV ca produs de consum. E heterocosmul 4.0, manipulat digital de către autor, producători TV și, mai ales, fani.
Primul volum al seriei Cântec de gheață și foc, intitulat Urzeala tronurilor, debutează cu un eveniment neobișnuit, chiar și pentru regatul imaginar Westeros: unul dintre paznicii din Night's Watch dezertează (deși știe că dacă va fi prins, va fi ucis) după ce e martor la un eveniment terifiant, trezirea morților. Nimeni nu crede povestea sa și paznicul sfârșește prin a fi decapitat. Cinci volume mai târziu, întregul regat e amenințat de venirea armatei morților vii, pe fondul unor lupte interne acerbe. Primul episod al seriei TV debutează cu aceeași scenă, prelucrată în direcția horror. De fapt, primul episod al seriei conține chintesența imaginarului cărții și a serialului: groază, moarte, sexualitate, supranatural, lupte pentru putere.
Nimic din această linie epică nu justifică drumul pe care l-a parcurs această carte din 1991, când a fost începută, până în 2019, când e preconizată lansarea ultimei serii TV, ce nu mai ecranizează cartea, ci o folosește drept suport pentru a duce mai departe acțiunea. E un roman fantasy extrem de complex, dar nu mai complex decât altele, extrem de dens, care pare a juca după regulile genului. În literatura de limbă engleză și, prin extensie, în toată lumea, genul fantasy are niște reguli extrem de rigide. Datorită cifrelor mari de vânzări, este singurul gen literar unde editurile acceptă manuscrise încadrate între 80.000 și 100.000 de cuvinte. Regulile interne ale genului cer un început în forță și un final pe măsură. Epicul trebuie să fie intens, surprinzător, detaliile lumii create trebuie să abunde, iar personajele să îndeplinească anumite roluri. E basmul, așa cum îl definea Vladimir Propp (structură bazată pe elemente stereotipice), dar amplificat infinit. Lumea fantasy trebuie să aibă o existență de sine stătătoare, să fie o „lume secundară” autentică în complexitatea ei. Orice best seller fantasy respectă aceste reguli, indiferent dacă e „fantasy înalt” (cu elfi și iz medieval), fantasy urban (cu personaje supranaturale ce trăiesc în secret într-o realitate anostă), fantasy pentru adolescenți/ tineri adulți (presupune drumul descoperirii de sine a eroului) sau câte puțin din toate. Problema e că majoritatea romanelor, inclusiv cele ajunse extrem de celebre, nu fac altceva decât să respecte aceste stereotipii, umplând pauzele epice cu elemente redundane, de multe ori repetitive sau siropoase (păcatul literaturii pentru tinerii adulți). Puține texte reușesc să își păstreze ritmul epic alert de la început la final, puține construiesc personaje cu adevărat puternice și și mai puține sunt capabile să surprindă în vreun fel cititorul. În afara capacității de a crea lumi complet imersive, multe dintre romanele fantasy contemporane par scrise după rețete.
Urzeala tronurilor nu pare a fi altceva decât un alt roman fantsy la început. Capitolul de deschidere e spectaculos și rămâne suspendat. Acțiunea introduce „eroul” (sau presupusul erou) de la început. Lord Eddard Stark e corect, curajos (îl decapitează el însuși pe dezertor), păstrător al tradițiilor și un stăpân corect. Regele îl cheamă în ajutor, pentru că se simte încolțit de inamici (regina și familia acesteia). Ned Stark ar trebui să fie salvatorul regelui și al regatului. În funcția de „Mână a regelui” (funcție echivalentă celei de prim-ministru), Ned află că regina are o relație incestuoasă cu fratele ei geamăn și că niciunul dintre copiii regelui nu este de fapt al lui. Acțiunea pare că merge în direcția rezolvării, deși lațul amenințărilor și al intrigilor de capitală se strânge în jurul eroului. Apoi, regele moare în condiții suspecte, regina preia puterea din umbră, iar Stark, ce părea personaj principal al romanului, e decapitat.
Rezumatul de mai sus are scopul de a reprezenta, în esență, modul în care funcționează epicul și construcția personajelor la Martin. În niciun caz acțiunea nu e una monotonă sau lentă, ba, dimpotrivă, e chiar alertă. Dar lucrurile, în ansamblul lor, se mișcă încet. Acest fenomen vine dintr-o dinamică internă a romanului dezvăluită în mai multe instanțe. Când Ned Stark îi spune fiicei sale, Arya, „When the snows fall and the white winds blow, the lone wolf dies but the pack survives.” (Când cade ninsoarea și bat vânturile înghețate, lupul singuratic moare, dar haita supraviețuiește), el pare a se referi la familie. Însă, la o privire de ansamblu, viziunea aceasta poate fi aplicată întregului roman. Personajele individuale ale lui Martin sunt, în definitiv, irelevante. Ele trăiesc și mor ca simple rotițe în jocul tronurilor, care ajunge să îi macine pe toți. Cersei, regina, e cea care surprinde cel mai bine esența acestui joc „When you play a game of thrones you win or you die.” (Când joci jocul tronurilor, câștigi sau mori). Personajele reale, cele care duc acțiunea mai departe, sunt ideile pe care aceste personaje umane le reprezintă: loialitatea, mândria, credința, violența, cruzimea, sexualitatea și, mai ales, ambiguitatea morală. Nimic nu e alb sau negru în universul lui Martin, nimic nu e integral bun sau integral rău, cu o singură excepție: creaturile legendare de dincolo de Zid, morții vii. Iar pentru a crede în existența lor, care, în lumea din Westeros trecuse de mult în legendă, personajele au nevoie de foarte mult timp. Miza alegerii perspectivei narative obiective se dovedește a fi câștigătoare în acest pariu, întrucât, având în vedere începutul primului volum, cititorul are în permanență avantajul cunoașterii acelei scene. Totuși, pentru că acțiunea e atât de densă și atât de concentrată asupra răului uman, nu a celui supranatural, cititorul poate ajuge, uneori, să se îndoiască de veridicitatea evenimentelor din Prolog (unde personajul de perspectivă nu e numit) și de propria înțelegere a celor citite. Practic, Martin își construiește propriile stereotipuri narative, iar în timp ce face asta le elimină pe cele clasice. Orizontul de așteptare al cititorului e în permanență înșelat, și e nevoie de sute de pagini pentru a înțelege modul în care funcționează gândirea epică a autorului. Esențiale în economia cărților sunt, din acest motiv, două elemente: prezicerile și istoria locală a Westerosului.
Deconstrucția locurilor comune din fantasy
După cum am arătat mai sus, orice încercare de a identifica figuri stereotipice sau locuri comune din universul fantasy în Cântec de gheață și foc e sortită eșecului, pentru că firul epic, dar și acțiunile personajelor, sunt atât de sinuoase, încât, fără doar și poate, la un moment dat, vor ajunge într-un loc neașteptat.
1. Un prim stereotip pus sub semnul întrebării de către Martin e cel al eroului predestinat. În cele 5 volume scrise până acum, este evident faptul că nu există un „Ales”, un erou predestinat. Există, în schimb, o mulțime de personaje care aspiră la acest rol și care au, fiecare, argumentele proprii. Daenerys Targaryen e ultima din neamul ei, o dinastie veche de sute de ani, care a unit cele 7 regate din Westeros. De asemenea, e imună la foc și reușește să aducă pe lume dragoni din ouă considerate împietrite. Stannis Baratheon e considerat „eroul promis” de către Melissandre. Preoteasa focului face tot ceea ce stă în puterea ei pentru a-l ajuta să devină rege în Westeros, convinsă că îi vede chipul în flăcări și că el e singurul care poate salva regatul de ființele nopții. Jon Snow e eroul fără voia sa, ce reușește să devină, din frate jurat al Night's Watch, conducător al Sălbaticilor de după Zid și apoi Lord Comandant al Night's Watch, numai pentru a fi ucis de către camarazii săi. Pentru că filmul continuă firul epic al cărții mizând mai mult pe elementul supranatural, Jon Snow e readus la viață în serial și, până la urmă, se dovedește a fi un membru pierdut al dinastiei Targaryen (confirmând astfel una dintre cele mai iubite teorii ale fanilor din spațiul virtual). În el, Melissandre îl va vedea pe Azor Ahai (eroul ce renaște, menit să învingă creaturile nopții) după moartea lui Stannis. Toate aceste personaje au argumente pentru a fi considerate eroi. Și totuși, după cum dovedește soarta lui Jon Snow (ecranizarea speculează foarte mult acest fir epic), în universul Westeros oricine poate păți orice.
2. Ambivalența morală este un alt aspect ce vine să deconstruiască stereotipiile caracteristice genului. White Walkers, creaturile nemuritoare de dincolo de Zid, sunt răul în esența sa, ce nu are nevoie de motive. Din nou, filmul adâncește supranaturalul heterocosmului, venind cu o explicație a existenței acestor creaturi. În viziunile lui Bran Stark, ce transcend timpul linear, ei sunt creați de către Copiii Pădurii, ființe ce stăpânesc Westeros înainte de venirea oamenilor, pentru a-i ajuta pe aceștia în lupta împotriva oamenilor. Astfel, se găsește o explicație pentru apetitul pentru moarte și distrugere al creaturilor nopții, dar ei rămân, în continuare, ființe ce au ca unic scop răul. În ceea ce privește restul personajelor însă, noțiunile de bine și rău sunt atât de amestecate și de neclare, încât pur și simplu nu există personaje pozitive sau negative. Ned Stark, tatăl și soțul corect și devotat, pare a fi tatăl unui copil din flori (Jon Snow), ce până la urmă, în film, se dovedește a fi nepotul său, pe care încerca să îl protejeze de o inevitabilă execuție, dacă s-ar fi aflat că e un Targaryen. Motivul începerii Rebeliunii lui Robert (intriga pre-existentă a acțiunii) se dovedește a fi fals și astfel întregul război, distrugerea dinastiei Targaryen și miile de crime și de orori devin inutile. Robert Baratheon pornește războiul împotriva regelui Aerys Targaryen pentru a se răzbuna pentru răpirea, violul și uciderea logodnicei sale, Lyanna Stark. De fapt, după cum dezvăluie istoriile regatului Westeros (prezente din belșug în volumul 4), Lyanna fuge împreună cu prințul Rhaegar Targaryen, pentru că se îndrăgostește de el, iar pe Robert nu îl iubise niciodată. În film, dezvăluirea merge mai departe, cuplul fiind căsătorit în secret și având un moștenitor, pe Aegon Targaryen (Jon Snow). Povestea aceasta romanțată și ambiguă moral e mai mult decât ceea ce pare, pentru că ea conține, în paralel, și narațiunea unei linii de descendență regale, ce justifică pretenția la tron a unui personaj care nu are niciun gând în această direcție. În spațiul virtual circulă o anecdotă legată de acest detaliu al cărții. Într-un interviu, producătorii și scenariștii serialului, D.B Weiss și David Benioff, au povestit cum au primit de la G.R.R Martin acceptul de a folosi romanul ca bază pentru un serial. După o lungă discuție, Martin le-a cerut să îi mai răspundă la o singură întrebare: cine e mama lui Jon Snow? Simplul fapt că această întrebare a fost pusă dezvăluie importanța acestui detaliu în economia întregului heterocosm și, de asemenea, relevanța personajului.
Tot sub imperiul ambivalenței morale intră și Daenerys Targaryen. Forțată să se căsătorească cu Khal Drogo din rațiuni strategice (Viserys, fratele ei, speră să primească în schimb ajutor militar pentru a cuceri Westeros), Daenerys, în vârstă de 14 ani, pare la începutul cărții o victimă sigură a statutului femeii în această lume ficțională. Dar, contrar tuturor așteptărilor, după ce își pierde întreaga familie și devine paria în lumea dothraki, ea readuce la viață dragonii, cucerește toate cetățile din Slaver's Bay și strânge o armată formidabilă. Substratul acestei imagini eroice e unul violent, fiindcă Dany nu se dă în lături de la a-și ucide dușmanii în cele mai crude moduri posibile (crucificare, le ordonă dragonilor să îi ardă, le dă foc ea însăși). Ea asistă imperturbabilă la scena în care soțul ei, Khal Drogo, toarnă aur topit pe chipul fratelui ei, și îl ucide pentru că o amenințase cu bătaia. Ea închide porțile cetății Mereen atunci când e asaltată de sclavii eliberați din Astapor, care nu mai au casă și sunt decimați de foamete și molime. Dragonii ei ucid copii, pentru că ea nu îi poate stăpâni. Deși toate aceste fapte par justificate din perspectiva ei, meritul extraordinar al perspectivei cărții este că, pe alocuri, prezintă și perspectiva celorlați, a victimelor violențelor Reginei Dragon. Astfel, ea se dezvăluie a nu fi conducătorul perfect și milos ce ar vrea să pară, ci o femeie de multe ori arogantă, convinsă de propriile merite, care consideră că i se cuvine tot și este rigidă în gândire. Existența heterocosmului digital își face simțită prezența și în ceea ce privește numele acestui personaj. Vocea auctorială, ce se suprapune peste perspectiva personajului în foarte multe capitole, o numește de multe ori Dany și, în afară de ea însăși, singurul personaj care o numește astfel e Viserys, fratele ei, chiar înainte de a fi ucis de Khal Drogo. În film, mulți ani după moartea lui Viserys, Jon Snow o va numi Dany înainte de a-i jura credință ca regină (și apoi, ca iubită). Numele în sine e un semn al producătorilor filmului în direcția acelei voci auctoriale a cărții, dar și în direcția milioanelor de fani ai heterocosmului, care, astfel, sunt anunțați că li se pregătește ceva.
Ambivalente moral sunt și personaje care, inițial, par a fi negative. Cersei Lannister, regina incestuoasă și ucigașă, este unul dintre cei mai cruzi și mai abili oameni politici din Westeros. Victimă absolută a statutului femeii în lumea ei, Cersei înțelege de la o vârstă fragedă că poate să conducă, dar trebuie să facă asta din umbră, pentru că, în ochii tatălui ei, influentul Tywin Lannister, ea e doar monedă de schimb. Cu un soț veșnic îndrăgostit de fantoma primei logodnice, Lyanna Stark, Cersei îi va manipula pe toți cei din jur, folosind singurele arme pe care consideră că le are: sexualitatea și copiii. Și dacă pe Jamie, fratele ei geamăn și tatăl real al copiilor ei îl determină întotdeauna să facă ceea ce dorește, pe copii îi iubește cu adevărat. E singura urmă de umanitate din psihologia personajului care, în film, nici măcar atunci când e confruntată cu realitatea existenței morților vii nu renunță la planurile machiavelice și la lupta pentru puterea regală, umană. Jamie Lannister e jucăria surorii lui pentru o mare parte din acțiune și un personaj relativ detestabil. Momentul în care, prizonier, își pierde mâna dreaptă, tăiată în mod barbar de un luptător dothraki, e și momentul în care psihologia personajului iese din linearitate. Jamie își pierde masca de „băiat frumușel”, luptător de turnir și învață valoarea umanității și a sincerității de la Brienne, femeia-soldat ce își refuză statutul de femeie. Deși e în slujba lui Catelyn Stark, dușman declarat al Lannisterilor, Brienne se poartă uman cu Jamie atunci când sunt luați prizonieri amândoi și îl salvează în repetate rânduri. Prin comparație, Cersei va părea, atunci când Jamie o reîntâlnește la căpătâiul fiului lor, Jeoffrey, un monstru egoist, ce îl manipulează. În film, Jamie se îndepărtează de Cersei definitiv, ajungând să se alăture susținătorilor lui Daenerys, deși, în luptă, Regina Dragon și cavalerul Lannister încercaseră să se ucidă reciproc.
3. Macrotemele
În heterocosmul creat de G.R.R Martin, monarhia, religia, iubirea și moartea sunt suprateme ce guvernează existența tuturor personajelor în așa măsură, încă le depășesc în importanță. Practic, tot ceea ce se întâmplă e o consecință a stării de fapt ce guvernează aceste trei macroidei. Ca și locurile comune specifice genului fantasy, ele sunt deconstruite, dezvăluite până la expunerea resorturilor interioare și expuse pe dos, reliefând astfel o țesătură, o urzeală hidoasă, un amalgam de mașinațiuni, intrigi și ironii ale sorții, în care nimic nu e ceea ce pare.
Dreptul regal e una dintre temele ce guvernează lumea din Westeros. Momentul în care regele Robert Baratheon (uzurpator din perspectiva familiei Targaryen și eliberator din perspectiva lui) moare, e momentul în care se dezlănțuie iadul, sub forma unui război în care 7 familii nobiliare își dispută întâietatea la tron. Rând pe rând, Stannis Baratheon, Renly Baratheon, Cersei și Tywin Lannister, Rob Stark, familia Greyjoy, Daenerys Targaryen, familia Tyrel și familia Martel își manifestă dorința de a stăpâni Westeros, pornesc o luptă armată și, de multe ori, mor. Casele suverane din fiecare zonă pornesc un infinit joc al alieanțelor strategice și al trădărilor nerușinate, totul pentru a-și asigura dominația. Fratricidul (Stannis își ucide fratele, pe Renly, cu ajutorul magiei negre a lui Melissandre, preoteasa focului), trădarea (Nunta Roșie, unde casa Stark e trădată de aliații lor Frey și Bolton, iar Rob Stark și Catelyn Stark mor într-o scenă de o violență absurdă), patricidul (Tyrion Lannister își ucide tatăl, pe Tywin) și scenele de o violență extremă redau un tablou ce se revendică de la cele mai întunecate pagini ale istoriei Europei medievale. Nimic ieșit din comun până aici, poate doar firele epice extrem de complicate și înnodate și numărul copleșitor de personaje. Până și prezența lui Littlefinger și a lui Varys, intriganții și spionii ce controlează mult mai multe destine din Westeros decât s-ar crede inițial e în spiritul aceleiași atmosfere medievale, cu jocuri de culise la curte. Imixtiunea lui Littlefinger și a lui Varys în viețile personajelor și în cele mai semnificative evenimente e de obicei dezvăluită integral post-factum și reușește, de fiecare dată, să surprindă. Astfel, Varys se dovedește a fi cel care, direct de la curtea lui Robert Baratheon, facilitează fuga din țară a ultimilor doi Targaryeni despre care se știe că sunt în viață. Datorită lui Varys, Viserys și Daenerys sunt găzduiți în casa din Essos a lui Iliryo vreme de 14 ani și tot datorită lui intră Daenerys în posesia darului de nuntă ce îi va schimba viața, cele trei ouă fosilizate de dragon. La final, atât în carte, cât și în fim (în moduri epice diferite, dar soldate cu același rezultat), Varys se va alătura curții Reginei Dragon, despre care pare convins că e demnă de a stăpâni Westeros.
Littlefinger e intrigantul prin excelență, varianta lui Martin pentru un responsabil de finanțe parvenit, care asistă impasibil la falimentarea regatului de către un rege incompetent (Robert) și care fură, înșală și ucide fără mustrări de conștiință. Cu excepția unei iubiri obsesive pentru Catelyn (și apoi pentru fiica ei, Sansa,) Littlefinger nu pare a avea nicun atribut uman, fiind portretizat ca un cvasi-sociopat, care îi urăște pe toți nobilii din Westeros pentru că a fost refuzat de tatăl lui Catelyn Stark din cauza originii sale modeste. De fapt, toată acțiunea începe cu Littlefinger, dar acest lucru va fi dezvăluit foarte târziu. El este cel care, împreună cu Lisa Arryn (amanta sa și sora lui Catelyn), îl otrăvește pe Jon Arryn (Mâna Regelui) și aruncă vina asupra familiei Lannister. Totul e un plan pentru a-l aduce pe Ned Stark în capitală, dar și pentru a demasca incestul dintre regina Cersei și fratele ei geamăn, Jamie, și a refuza dreptul la tron al copiilor lui Cersei. Littlefinger e cel care, din umbră, orchestrează execuția lui Ned Stark. Filmul păstrează masca carismatică a personajului sociopat, preluând atributele personajului construit în carte. În calitatea de protector al lui Sansa Stark, Littlefinger încearcă să o manipuleze împotriva lui Arya, revenită la Winterfell (castelul familiei Stark) după ce devine Asasin fără Chip. Littlefinger înțelege că Arya, rigidă moral și dorind doar răzbunare împotriva tuturor celor care i-au cauzat suferință, nu va accepta niciodată jocurile sale și încearcă să o elimine, dar jocul se întoarce împotriva sa, iar Sansa ordonă uciderea lui într-o scenă ce a constituit deliciul publicului ce ajunsese să deteste personajul intrigant.
Martin are, în modul în care tratează tema monarhiei și a societății, un mare merit. Războiul coboară din palate în mahalalele orașelor și în stradă. Sunt doar câteva personaje de perspectivă care își „murdăresc” statutul și hainele ajungând să trăiască printre oamenii de rând, dar, prin ochii lor, oroarea prinde o formă extrem de convingătoare. Arya fuge din King's Landing după execuția lui Ned și trăiește deghizată în băiat. O fetiță de 9 ani, ea reușește să scape din cele mai improbabile situații, jurând o răzbunare cruntă împotriva celor ce îi fac rău ei și familiei ei. După ce află de existența sectei Asasinilor fără Chip, fetița va parcurge întreaga țară pe jos, învățând să fure și să ucidă pentru a supraviețui, pentru a ajunge într-un port. Cu greu, ea se îmbarcă pe o corabie cu destinația Braavos, având ca modalitate de plată o „parolă” în limba valyriană „Valar morghulis” (un fel de Memento mori) și o monedă cu un simbol. În Casa celor fără Chip, Arya învață să devină asasin și să își anihileze cu totul identitatea. Cartea se oprește aici. Filmul o readuce în Westeros, unde, într-o deschidere spectaculoasă a seriei 7, Arya îl ucide pe Walder Frey, cel care îi trădase familia și „găzduise” în casa sa carnagiul numit „Nunta Roșie”. În drumul ei, Arya e martoră a unor scene de o cruzime greu de suportat. În această privință, merită remarcat faptul că romanul își contruiește treptat statutul de scriere horror. Dacă la începutul face loc unor elemente de thriller, pe parcurs, Martin testează limitele cititorilor din ce în ce mai mult. Filmul e și el violent, însă impactul unui prim-plan cu o scenă terifiantă e mult mai mic decât impactul paginilor întregi în care Martin descrie în detaliu orori greu de imaginat. Stilul său de scriere extrem de descriptiv, în interiorul căruia poate face un crescendo continuu al intensității narative îi vine în ajutor aici, fiindcă, în genul horror , miza e abilitatea naratorului de a descrie cât mai detaliat, fără a-și pierde în tot acest timp capacitatea de a crea tensiune prin imagine, acțiune și impact emoțional. Jamie e alt personaj ce coboară în lumea sărmanilor, iar, dacă pentru Arya trecerea de la palat la această lume se face ușor, în cazul lui Jamie, cavalerul de turnir cu mantie albă și armură aurie, impactul e nimicitor. El își pierde mâna dreaptă (și demnitatea, o dată cu ea) și e obligat să înțeleagă cât de nedreaptă și crudă e lumea în care trăiește față de cei care nu aparțin celei mai bogate familii din regat. Procesul acesta umanizează personajul, ce își pierde din aroganța ce îl caracteriza și înțelege că umanitatea e mai importantă decât strălucirea exterioară. Din acest motiv, Jamie va ajunge să îl susțină și pe Tyrion, fratele său ce suferă de nanism (și e considerat a fi bastrad de către tatăl lor) și să îl ajute, chiar dacă Tyrion îl ucide pe tatăl lor.
Tema religioasă e tratată de către Martin într-o manieră similară. Cu cele 10 variante, religiile din Westeros și, prin extensie, din întregul heterocosm al romanului sunt relative, în ciuda fervorii ardente a credincioșilor lor. În Westeros se întâlnesc: religia veche, moștenită de la Copiii Pădurii și practicată în prezentul narativ doar în Nord, Credința celor 7, practicată în King's Landing, credința în Zeul Înecat din Insulele de Fier sau în Zeul Luminii, căruia i se închină Melissandre. Dothraki se închină Marelui Armăsar, poporul Lhazareem, blânzii păstori care aduc moartea celui mai important Khal, Khal Drogo, se închină Marelui Păstor, iar urmașii vechiului Regat al Valyriei, locuitorii din Golful Sclavilor, practică religia Ghiscari. Arya Stark va ajunge în Braavos, într-un templu dedicat Zeului cu o Mie de Chipuri, unde se va antrena pentru a deveni asasin. Religiile din universul lui Martin nu generează conflicte în sine, dar, uneori, nu se dau în lături de la a se amesteca în jocul puterii. Astfel, capitala regatului Westeros ajunge la un moment dat să cadă în mâna Marii Vrăbii, liderul cultului extremist Credința Militantă, izvorât din sânul Credinței celor 7. Războiul, nepăsarea nobililor față de oamenii simpli, ipocrizia celor bogați și sărăcia cruntă a celorlalți converg pentru a da naștere unei manifestări religioase de o extremă violență, ce pune stăpânire pe întreaga capitală. Până și Cersei, cu toate intrigile ei, e păcălită de liderul mișcării, închisă și obligată să își recunoască păcatele într-un Marș al Ispășirii, una dintre cele mai puternice scene din roman. Regina-mamă e tunsă și obligată să traverseze orașul, dezbrăcată, suportând în tot acest timp umilințele și batjocura tuturor celor pe care îi disprețuia și de care se temea. Cersei, personaj odios de altfel, e adusă într-o asemenea stare de degradare, capitolul fiind povestit din perspectiva ei, încât până și cel mai înverșunat cititor nu poate să nu simtă milă față de ea. În film, ea se va răzbuna într-o manieră îngrozitoare, aruncând în aer cel mai important locaș de cult al țării și eliminând aproape în întregime familia Tyrell și pe liderii Credinței Militante.
Religiile din universul lui Martin nu îndeplinesc deci decât funcția de vehicul pentru alte idei, din care se compune magma heterocosmului. Credința Veche din Westeros îi va fi de folos lui Bran, ducându-l mai aproape de Copiii Pădurii, la care trebuie să ajungă conform viselor sale premonitorii. Dar copacii albi ai Credinței Vechi nu sunt altceva decât instrumente în drumul lui Bran. Dincolo de ei există o putere mai mare, nevăzută și nenumită, pe care băiatul trebuie să ajungă să o stăpânească. La fel, Melissandre e devotată Zeului Luminii și nu se dă în lături de la a practica magie neagră și de la a ucide în numele lui. Dar ea interpretează greșit ceea ce vede în foc, iar credința în Zeul Luminii nu face altceva decât să dezvăluie faptul că în lumea aceasta există un rău infinit, ascuns în noapte și gheață, personificat în acele nenumite creaturi ale nopții (Ceilalți). Până și ritualurile criptice din Casa Nemurilorilor din Mereen, ce îi dezvăluie lui Daenerys posibilități de existență simultane din trecut, prezent și viitor nu fac altceva decât să zgârie suprafața ideeii că există ceva dincolo de lumea vizibilă, ceva ce poate fi accesat pentru o cunoaștere profundă a lumii, dar care nu e neapărat și reală. Religiile din această lume, cu simbolurile și practicile lor, au, pe de o parte, rolul de a oferi alinare celor năpăstuiți și, pe de altă parte, de a le spune inițiaților (cum e Bran Stark) că există ceva mai mult pe lume, nereușind însă să explice ce anume.
Tema iubirii este un alt fir roșu al serieri de romane ce păcălește în repetate rânduri orizontul de așteptare al cititorului. Sansa Stark este, poate, cel mai reprezentativ personaj în acest sens. La începutul romanului, Sansa e o copilă de 11 ani ce visează la dragostea pură și romantică a unui prinț. Ideea de a se căsători cu Joffrey, fiul regelui, îi surâde la fel de mult ca și ideea de a pleca din întunecatul și frigurosul Nord în capitala plină de viață și elegantă. Pe drum înspre King's Landing însă, Joffrey, ofensat de fiul măcelarului care îl atacă într-o dispută copilărească, ordonă uciderea brutală a acestuia, iar Cersei ordonă uciderea lupului pe care îl avea Sansa în grijă. Cu timpul, Joffrey se dovedește a fi un monstru cu reale porniri sadice, iar Cersei practic o ia prizonieră pe Sansa după ce Ned e ucis. Visul ei de dragoste romantică devine coșmar, iar fata, amenințată în permanență cu violul, e obligată să se căsătorească cu Tyrion Lannister, de care îi e scârbă și teamă. Tyrion însă e exact opusul a ceea ce pare (depravat și ticălos) și se expune singur ridiculizării publice, refuzând să consume căsătoria. Până la urmă, Sansa e ajutată de Littlefinger să fugă din capitală și ascunsă în Eyrie, unde Littlefinger devine Lord Protector. În film, latura emoțională e din nou exploatată, iar Sansa e dată de Littlefinger ca soție lui Ramsay Bolton, un personaj crud și dezechilibrat psihic. Într-o scenă înfierată de presa de peste ocean drept o cruzime nejustificată, Sansa e supusă violului marital de către Ramsay, reluând astfel o temă conexă sexualității ce se regăsește foarte mult în roman. Ea scapă și de Ramsay, evadând din Winterfell cu ajutorul lui Theon Greyjoy și ajunge, până la urmă, să se întâlnească cu Jon Snow. Tema iubirii romantice e astfel demontată pas cu pas în universul personajului care miza cel mai mult asupra ei la începutul acțiunii.
Tot iluziei de iubire romatică îi este supus și Rob Stark, fiul insurgent al lui Ned Stark ce pornește rebeliunea împotriva Lannisterilor, după ce tatăl său e decapitat de aceștia. Rob câștigă bătălie după bătălie și încrederea aliaților tatălui său, determinându-i să îl aleagă Regele din Nord. Dar se îndrăgostește de o fată simplă, Talisa, și se căsătorește cu ea, în ciuda opoziței mamei și a aliaților. Lipsit de o judecată limpede, el se lasă păcălit de Walder Frey, un trădător notoriu și cade în capcana acestuia. La Nunta Roșie, Roose Bolton (tatăl lui Ramsay) și familia Frey își măcelăresc oaspeții, încălcând o cutumă de mii de ani și astfel reușeșc să dezbine familia Stark, ce amenința autoritatea Lannisterilor asupra tronului.
Iubirea romantică apare însă în roman, într-un context ce nu pare inițial a oferi nicio posibilitate în acest sens. Daenerys e obligată de fratele ei să se mărite cu Khal Drogo, liderul unui khalasar extrem de puternic. Daenerys și Drogo nu vorbesc aceeași limbă, iar dothraki sunt sălbatici, violenți și cruzi. Drogo e surprinzător de afectuos cu tânăra sa mireasă, însă doar și modul nomad de viață al tribului dothraki e prea mult pentru tânăra fată de 14 ani, la început. Pentru că Daenerys se dovedește a fi extrem de adaptabilă și de inteligentă, Drogo va ajunge să se îndrăgostească de ea realmente, fiindu-i devotat până la moarte în momentul în care rămâne însărcinată. În această dragoste extrem de pasională, el îi promite să o ajute să recapete tronul din Westeros, cu toate că, în cultura sa, femeile nu erau altceva decât obiecte. Dar Drogo e rănit grav în cel mai absurd mod posibil și Daenerys apelează la magie neagră pentru a-l vindeca. În ritual, Drogo își pierde sufletul, iar copilul lor, nenăscut încă, moare. Într-un gest de supremă disperare, Daenerys, părăsită de aproape tot khalasarul, îl ucide pe Drogo și apoi îi înalță rugul, pe care o arde și pe vrăjitoarea ce îndeplinise ritualul. Ea intră în foc, unde aduce la viață ouăle fosilizate de dragon. În amintirea iubirii reale pe care i-a purtat-o lui Khal Drogo, ea îl va numi pe cel mai mare dintre dragoni Drogon. Există deci iubire fericită și pasională în universului lui Martin. Ea însă e de scurtă durată, fiindcă, în esență, toate personajele sunt supuse alegerilor tragice. Daenerys își pierde iubirea. Ea e blestemată de vrăjitoare să nu mai poată purta copii. Dar, în același timp, ea devine cu adevărat regină și reușește ceea ce strămoșii ei încercaseră vreme de sute de ani: să readucă la viață dragonii dispăruți ai Valyriei.
În firul narativ de fantasy pur, ce implică intriga apariției creaturilor nopții și a dragonilor, Martin amplifică miza. Linia epică fantasy, pusă față în față cu linia epică a monarhiei și a războiului pentru tron dă naștere unei puneri în abis ce reverberează în planurile temporale multiple ale romanului. „Istoriile” din Westeros au tendința să se repete, exact la fel cum familiile nobiliare au tendința să repete aceleși nume ale copiilor. Numele, în universul lui Martin, pare a fi purtător al destinului, de multe ori personajele numite după eroi legendari ajungând să posede aceleași calități de-a lungul acțiunii. Este cazul lui Brandon Stark, fiul lui Ned, care, la începutul romanului, visează să devină cavaler. Însă atunci când descoperă accidental relația sexuală dintre gemenii Lannister, Bran e aruncat dintr-un turn de către Jamie și, în urma căzăturii, rămâne paralizat. În comă, el are acces la o manieră de înțelegere superioară a lumii, fiind chemat dincolo de Zid de către o creatură misterioasă, ce are puterea de a controla orice viețuitoare și de a întoarce timpul. În film, Bran va deveni el însuși Three-Eyed Raven, posedând toate aceste puteri. Numele lui Bran e ales de către părinții săi drept omagiu adus lui Bran Constructorul, întemeietorul casei Stark și cel care ridică Zidul ce separă Westeros de lumea Sălbaticilor. Astfel, numele acesta are puterea de a-i conferi copilului Bran Stark un destin ieșit din comun, de întemeietor (sau, îl logica universului lui Martin, de potențial distrugător). Această logică subversivă e prezentă în detaliile legendelor și istoriilor ce abundă în roman. Astfel, numele lui Brandon Stark mai apare într-o instanță a evenimenelor din trecut. În poveștile spuse de bătrâna Nan (femeia ce îl îngrijise pe Bran în copilărie), creaturile nopții, despre care se credea că dispăruseră cu 7000 de ani în urmă, aveau un rege. Zidul ridicat de Bran Constructorul era menit să apere oamenii de oroarea de gheață. Dar al 13-lea Lord Comandant al Night's Watch (bătrâna afirmă că se numea tot Brandon Stark) se îndrăgostește de o femeie a nopții, care devine mireasa sa moartă. Împreună, ei se încoronează drept Rege și Regină a Nopții și transformă Night's Watch în propriul castel, unde, vreme de 13 ani, se petrec orori inimaginabile, umanul și demonicul coexistând. Doar după ce încheie o alianță cu Regele de la Nord de Zid, Joramund, Regele din Winterfell își poate învinge propriul frate, devenit demon al gheții și al nopții. Astfel, din legendă, numele Brandon Stark deține atât puterea de a crea, cât și pe cea de a distruge.
O altă legendă îndelung vehiculată în universul lui Martin e cea a lui Azor Ahai. Erou ce reușește să învingă creaturile nopții în timpul Nopții Eterne, acesta luptă cu o sabie în flăcări, Lightbringer, pe care o făurește singur. Dar fiindcă, după 100 de zile de muncă, sabia se sfărâmă de câte ori încearcă să lupte cu ea, Azor Ahai e nevoit să apeleze la o formă de magie pentru a îi da putere, la sacrificiu. Astfel, el o va sacrifica pe Nissa Nissa, soția sa, îmbibând sabia în sângele ei și transformând-o într-o armă în flăcări. Legeda aceasta e terenul de joacă al preotesei roșii, Melissandre, care e convinsă că flăcările i-l dezvăluie pe noul Azor Ahai în persoana lui Stannis Baratheon. Pentru a-i asigura succesul în luptă, Melissandre sacrifică nenumărate personaje, dându-le pradă focului (filmul apelează la coarda sensibilă, sacrificând-o pe fiica lui Stannis în același mod). În film, Stannis moare, iar Melissandre e convinsă că Jon Snow e noul Azor Ahai. Tot la aceeași legendă se face referire în momentul în care Daenerys reușește să aducă pe lume dragonii în focul de rug al lui Khal Drogo. O cometă se ivește pe cer, iar superstițiile o interpretează ca fiind un semn al venirii pe lume a noului Azor Ahai. Astfel, figura legendară poate fi asociată și cu Regina Dragon.
În fața amplitudinii dimensiunii legendare, Războiul celor cinci regi din Westeros pare un fir de nisip, un eveniment atât de insignifiant, încât nici nu merită menționat. Tronul de fier e o miză falsă, adevărata miză a creării acestei lumi dovedindu-se a fi insignifiața dorințelor și patimilor umane raportat la tot ceea ce înseamnă moartea. Martin angajează aici toate forțele pe care le poate poseda un prozator. Astfel, pe lângă cele 5 volume deja publicate ale romanului, el completează heterocosmul în maniera folosită de Tolkien în Silmarillion. Dar, în cazul lui Martin, cele 5 cărți sunt însoțite de două tomuri de istorie pură a acestei lumi, Lumea de gheață și foc și Foc și sânge. Istoria familiei Targaryen și de alte volume de legende, ca de exemplu Cavalerul celor șapte regate. Toate acestea reușesc să creeze un univers atât de complex și de plin de personaje și de legende, încât nu e de mirare că miturile create de Martin în interiorul lumii sale circulă, transgresând timpul epic și că istoriile se repetă.
Dincolo de dimensiunea fantasy care îneacă totate celelate teme și le face să pară insignifiante, heterocosmul lui Martin mai are încă o mare dominantă: moartea. Ea pândește personajele la tot pasul. În moarte nu e nimic eroic. Indiferent cât ar fi de viteaz și de nobil un personaj, moartea nu face alteceva decât să îl reducă la nefință și nu e nimic mai mult decât o tragedie, ce aduce după sine un infinit șir de alte tragedii. Ned Stark e nobil și curajos, dar moare decapitat din cauza cruzimii lui Jeoffrey și a trădării lui Littlefinger. Rob Stark, la fel de nobil și curajos, moare din cauza propriei naivități, într-o scenă greu de digerat. Catelyn Stark, mama devotată, moare ucisă la Nunta Roșie și se întoarce (în carte) drept creatură a răzbunării. Drogo e viteaz și o iubește cu adevărat pe Daenerys, dar moare din cauza unei răni stupide, atrăgând și moartea copilului său. Tywin Lannister, cel mai puternic și bogat om din regat, moare ucis de mâna propriului fiu, pe care toată viața îl disprețuise, într-o ipostază degradantă. Viserys moare ucis de Khal Drogo cu o coroană de aur topit, coroană pe care toată viața și-o dorise. Oberyn Martell, prințul carismatic din Dorne, moare în luptă în numele lui Tyrion, într-o manieră la fel de greu de imaginat/privit/citit ca și Nunta Roșie. Toate aceste morți sunt inutile și îngrozitoare. Moartea, așa cu o scrie Martin, nu se justifică și nici nu se explică. Ea doar se întâmplă și, de fiecare dată, e la fel de oribilă și tragică. De fapt, Ceilalți exact asta reprezintă: moartea a tot ceea ce e viu și plin de lumină. În moarte, ei își găsesc surse de ființe ce pot fi exploatate, care îngroașă rândurile armatei morților vii, ce amenință să cucerească lumea. Pentru Regele Nopții, Tronul de fier nu există, e lipsit de orice miză. Cartea dezvăluie în descrieri impersionante amploarea distrugerii și oroarea acestei armate. Filmul, evident, merge mai departe. În seria 6, în episodul intitulat „Hardhome”, Regele Nopții învinge armata reunită a Night's Watch și a Sălbaticilor, omoară nenumărați oameni, după care îi readuce la viață cu un singur gest, sub ochii îngroziți ai lui Jon Snow, care reușește să fugă la timp. În sezonul 7, Daenerys intră în lupta cu Ceilalți pentru a-l salva pe Jon Snow, dar, într-o clipă de neatenție, Regele Nopții reușește să îl doboare și să îl ucidă pe dragonul Viserion, pe care apoi îi readuce la viață, ca ființă a nopții. În ultimul episod al seriei 7, Viserion, controlat acum de Regele Nopții, distruge Zidul, iar armata morților vii intră în Westeros.
Filmul se va încheia anul acesta, cu seria a opta. Cartea încă nu e finalizată, și cel mai probabil nu va fi în viitorul apropiat. G.R.R Martin a creat un heterocosm imens, însă nu unic în fantasy. Nenumărate serii de romane fac acest lucru. Dar vastitatea lumii ficționale nu e nicidecum motivul ce a dat naștere fenomenului Cântec de gheață și foc. La crearea sa au luat parte creativitatea unui scriitor cu o viziune unică asupra lumii și a literaturii, posibilitățile tehnice contemporane, disponibilitatea mediului TV de a investi sume imense în film și de a face campanii de marketing amețitoare și, în primul rând, existența digitală. Cântec de gheață și foc a cucerit lumea internetului în epoca în care teoriile fanilor nu mai populează colțurile ascunse ale mediului online, în care acum 20 de ani se întâlneau doar așa-numiții geeks. Astăzi, teoriile fanilor ajung în articole din ziare cu milioane de cititori. Și aceleași teorii ale fanilor, construite pe schele de gândire ce încercă să imite cât mai bine gândirea prozatorului, își fac loc în acțiunea filmului și, cine știe, poate și a cărții. E literatura digitalizată, varianta 4.0, nu în sensul că literatura intră în online, ci invers, onlineul intră în heterocosmul epic. Și ce e cel mai surprinzător e că nu e o premieră în lume, doar canalul de comunicare e diferit. Astăzi, cititorii și spectatorii își exprimă părerile pe forumuri și bloguri. Însă, atunci când Charles Dickens a publicat în foileton Marile speranțe și a schimbat finalul, la cererea publicului, totul s-a făcut prin scrisori și ziare. Dickens a avut un singur fir epic cu două finaluri. Martin are o infinitate de fire epice, ce evoluează diferit în carte și film, amplificând astfel complexitatea lumii create și, pe alocuri, făcând cititorii/ privitorii să intre în ipostaza de creatori.
Bibliografie:
George R. R. Martin, A Game of Thrones, New York, Bantam, 1996.
George R. R. Martin, A Clash of Kings, New York, Bantam, 1999.
George R. R. Martin, A Storm of Swords, New York, Bantam, 2000.
George R. R. Martin , A Feast for Crows, New York, Bantam, 2005.
George R. R. Martin, A Dance with Dragons, New York, Bantam, 2011.
George R. R. Martin, The World of Ice and Fire, London, Harper Collins, 2014.
George R. R. Martin, Fire and Blood, London, Harper Collins, 2018.
Vladimir Propp, Morfologia basmului, București, Editura Univers, 1970.
John Clute, John Grant, Encyclopaedia of Fantasy, New York, Orbit Publishing, 1997.
https://www.businessinsider.com/the-game-of-thrones-writers-had-to-answer-this-trick-question-2015-4.
https://artsbeat.blogs.nytimes.com/2015/05/18/game-of-thrones-recap-sansa-wedding-ramsay/
