Liniște
V ântul bate cu putere, rece şi tăios şi pare că-mi trece prin toate straturile de haine. Soarele străluceşte inuman, îmi arde faţa şi mâinile şi îl simt chiar şi cu ochii închişi. Între rafalele de vânt, nu se aude niciun sunet. E ca la începutul şi sfârşitul lumii. Stau aşezată pe bolovanii încinşi şi privesc în jur. La câţiva metri de mine, platoul pe care mă aflu se transformă într-o cădere în gol. Dincolo de hău, cât văd cu ochii, se întind lanţuri de stânci, munţi şi vârfuri care zgârie linia orizontului. Cerul e violent de albastru şi norii sunt lângă mâna mea. În partea cealaltă, începe infernul de zăpadă. De fapt, întregul platou, până la vârful din apropiere, e acoperit cu o zăpadă orbitor de albă, îngheţată, pe care picioarele îmi alunecă în toate direcţiile atunci când păşesc. În faţă, lin, se ridică o şa terminată cu un vârf, şi el la fel de lin, acoperite cu zăpadă. Aş vrea tare mult să ajung acolo. E doar cu 200 de metri mai sus decât punctul în care mă...